Obiectivul general al proiectului/Scopul proiectului

Facilitarea accesului la educaţie, dezvoltarea serviciilor educative şi a oportunităţilor egale pentru 271 persoane aparţinând grupurilor vulnerabile în unităţile de învăţământ vulnerabile din mediul rural din judeţul Iasi: Bivolari şi Crucea şi mediul urban – oraş Iaşi într-o manieră integrată, inovativă şi sustenabilă, prin implementarea de acţiuni cu impact direct asupra prevenirii părăsirii timpurii a şcolii, acţiuni destinate îmbunătăţirii şi diversificării serviciilor educative şi acţiuni destinate activităţii recreative şi de socializare pentru copii, pentru o perioadă de 31 de luni.

Grupul ţintă

Grupul ţintă (GT) al proiectului este format din 271 de copii și 60 de parinți/tutori/persoane care au în grijă copilul cu părinți plecați la muncă în străinătate din comunitățile vizate de prezentul proiect, respectiv Municipul Iași și satele Crucea (com. Lungani) și Bivolari (com. Bivolari) din județul Iași, după cum urmează:

  • 20 de copii de vârstă preşcolară de 3 -5 ani
  • 89 de copii din categoria de vârstă 6 – 10 ani
  • 115 de copii din categoria de vârstă 11 – 14 ani
  • 47 de copii din categoria de vârstă 14 – 16 ani

Locațiile de implementare ale proiectului

  • Fundaţia Solidaritate şi Speranţă
  • Şcoala Ionel Teodoreanu, Iași
  • Liceul Teoretic Miron Costin, Iași
  • Şcoala Gimnazială George Călinescu, Iași
  • Şcoala Gimnazială Bivolari, com. Bivolari, jud. Iași
  • Şcoala Gimnazială Crucea, com. Lungani, jud. Iași.

Rezultate aşteptate

  • 20 membri ai grupului ţintă participanţi la programe tip Şcoală după Şcoală
  • servicii de catering pentru şcoală după şcoală pentru cei 20 de elevi înscrişi la acest program
  • 271 de membrii ai grupului ţintă consiliaţi în vederea dezvoltării abilităţilor emoţionale şi sociale inter-personale
  • 1 campanie de conştientizare privind combaterea discriminării şi promovarea multiculturalităţii;
  • 1 campanie privind regulile elementare de igienă;
  • 1 acţiune de înverzire a mediului înconjurător (ecologizare);
  • 271 de pachete activităţi recreative – biciclete;
  • 271 de kituri de igienă;
  • premii pentru fiecare tip de eveniment;
  • 271 de pachete rechizite, jocuri educative, cărţi, etc;
  • 1 tabără tematică (educarea spiritului civic şi a responsabilităţii sociale a copiilor) pentru 237 de membri ai grupului ţintă
  • 1 excursie recreativă pentru 237 de membri ai grupului ţintă;
  • 60 de părinţi/tutori/persoane care au în grijă copilul cu unul dintre părinţi plecaţi în străinătate beneficiari ai serviciilor de consiliere parentală şi socială;
  • 1 structură comunitară consultativă (la nivel de proiect) pentru identificarea, protecţia şi monitorizarea copiilor rămaşi acasă şi pentru asigurarea sustenabilităţii instituţionale;
  • 1 campanie de informare şi conştientizare a părinţilor, persoanelor în grija cărora rămân copiii, specialiştilor, copiilor şi publicului larg în ceea ce priveşte obligaţiile legale care le revin părinţilor la plecarea din ţară.

Sustenabilitatea  rezultatelor obţinute în cadrul acestui proiect o constituie îmbunătăţirea nivelului educaţional, fapt ce va conduce pe termen mediu şi lung ,la o integrare mai uşoară pe piaţa muncii şi în societate a participanţilor la proiect, contribuind în mod nemijlocit la dezvoltarea resursei  umane locale, implicit la o dezvoltare locală economică şi socială durabilă.

Măsurile dezvoltate şi implementate în cadrul proiectului vor contribui la prevenirea abandonului şcolar şi vor asigura abilităţile de bază necesare copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate.

Mai mult decât atât, în cadrul proiectului va exista şi un plan de acţiune a structurilor comunitare consultative – realizat în ultimele luni de implementare, prin care să se asigure în mod oficial aplicarea măsurilor de sustenabilitate.